Lumea mea

Am incercat tot ce mi-a stat in putinta. Am luptat, am castigat, mi-am dorit, am obtinut.

Am umblat pe meleaguri necunoscute incercand sa ating imposibilul, sa-mi creez o lume a mea, propriul scenariu cu proprii protagonisti. Am alergat de colo-colo cu scopul de a invata lucruri noi si de a le pune cap la cap, inaugurand un amalgam de cunostinte. Folositor, poate, mai tarziu l-am pastrat ca pe cea mai de pret comoara. Si iata-ma aici insirandu-mi ideile pe o bucata de hartie, negru pe alb, o mie de ganduri si idei despre aceasta lume necunoscuta. Lumea mea. Lume in care se pune pret pe bunatate, incredere si respect. Si ... rabdare. Sunt absolut sigura ca fara rabdare ar fi o lume pierduta. De ce sa ne grabim cand am putea sta si calcula inainte de a reactiona ?

« Graba strica treaba », nu ?

Si mai e ceva, o lume ca a mea nu accepta minciuna. De fapt, ea este de neconceput. O data ce ai fost mintit si ai aflat, automat iti pierzi si increderea si respectul fata de acel cineva.

Am reusit sa subliniez, sper, in cateva randuri propria mea viziune asupra unor elemente. Iar daca nu, ce-mi ramane de facut este sa cercetez in continuare, fiindca pana la urma « scopul vietii este o succesiune de scopuri ».

A trecut un an

A trecut un an… dar parc-a trecut o saptamana. Inca am in minte imaginea privirii tale, erai bun, poate prea bun pentru mine. Si te-am crezut, puneam pret pe orice ziceai si fiecare vorba a ta era de aur pentru mine. Si m-am lasat purtata de val, pentru prima oara. Nimic nu mai conta si parca ma schimbasem o data cu schimbarea asta din viata mea. Era ca intr-o poveste, dar fara sfarsit, asa credeam atunci. Un vis din care nu vroiam sa ma trezesc. O dorinta indeplinita, aceea de a te avea pe tine, un ideal atins. Erai al meu, numai al meu, asa credeam.

A trecut mult timp pana sa-mi dau seama ca de fapt purtai o masca, ce iti ascundea perfect caracterul inselator si nonsalant. Erai un actor, un foarte bun actor, unul care isi umbrea defectele prin minciuna si parsivitate.

Imi cereai sa fiu numai a ta, in timp ce tu zburai din floare in floare oricand aveai un moment de libertate. Ca o albina, intepai cu acul pe oricine iti iesea in cale si apoi plecai, fara sa te uiti in urma. Am fost a ta si te-am iubit, tu ai fost o greseala, greseala care a meritat.

Mi-a luat luni de zile sa cred ca am trecut peste si ca tu ai reusit sa te schimbi. Alte doua minciuni.. Nu am reusit nici acum sa dau uitarii ce a fost. Nu e vorba ca nu vreau, nu ma intelege gresit. Pur si simplu nu am putut. Sunt multe lucruri ce imi amintesc de tine, iar amintirile sunt cele mai grele arme. Am incercat sa te readuc inapoi, cu orice pret, eram constienta ca cine raneste o data, o face si a doua oara.

Dar cine ar fi crezut ca o dragoste ca asta poate sa distruga o inima atat de puternica? O inima care demult era de piatra...

:)

E plina lumea de fete fara scrupule, ce nu stiu ce e aia demnitate, ce se baga in relatii, ce se vand pe doi bani... nu sunt cuvinte sa descrii astfel de persoane.

Zi de zi avem de a face cu oameni care inca nu au aflat ce inseamna bunatatea, dreptatea si increderea. Sunt oameni ce s-au nascut cu rautatea in sange, insetati de inselaciune si de minciuna ca un diavol de nedreptate. Dar oare acesti oameni se iubesc macar pe ei insisi ? Ma gandesc ca nu iti trebuie o inima sa te iubesti pe tine insuti, dar macar un pic de respect fata de sine trebuie sa ai.

Dar ce tot vorbim noi aici despre respect ? Atunci cand vorbim despre prefacatorie nici nu mai incape vorba de respect. Peste tot in lumea asta dai numai de orgoliu si egocentrism. Pentru ce ? Ca sa fii un « smecher » ? Si sa te prefaci ca lumea-i a ta si tu dirijezi tot ce se intampla ?

Pai cum sta treaba ? Vine un « smecher » d-asta si gaseste un « fraier » (fraier= persoana buna, care poate fi de incredere si pe care te poti baza oricand) si il ademeneste cu vorbe dulci si sfaturi si promisiuni ca poate avea ORICAND incredere in el si etc... « Fraierul » pica in plasa si ii confeseaza toate secretele sale cele mai de pret, fac schimburi de bani, haine, grupurile lor se impreuneaza.. Pana la un moment dat cand « secretele » celor doi nu mai sunt asa « secrete ». Si ce se intampla ? « Fraierul » a picat de ... « fraier ». Urmeaza o serie lunga de discutii intre cei doi, isi aduc reprosuri unuia altuia, se arunca cu vorbe grele, « tu nu ai facut asta » si « trebuia sa » si « nu trebuia sa » isi au locul bine-meritat in convorbire.

Finalul il stie toata lumea. Cei doi ajung sa nu isi mai vorbeasca (nu ca ar fi asta o mare paguba), « smecherul » ameninta si « fraierul » sta in banca sa.

In concluzie, pentru ce atata minciuna ? De ce atata rautate ? PANA CAND atata inselaciune ? Totul depinde de noi...

Eternitate

  

       Cine spune ca din ura nu naste iubire?  Cine spune ca din minciuna nu se naste adevar?

       Sa traim oare intr-o lume in care dragostea nu este permisa? Sa traim oare intr-o      lume necivilizata, nepasatoare si plina de absurditate?  Traim intr-o lume in care iubirea prinde aripi usor, iar totul in jurul ei prinde viata.

      Eram pe o plaja goala. Eu cu tine. Si mai era si marea, acolo-n departare. E apusul soarelui, iar noi ne plimbam prin nisipul fierbinte si lasam marea sa ne atinga. Muzica se aude-n surdina, ca un ecou in vazduh. Soarele ne zambeste satisfacut. Intram in mare. Stam imbratisati si ne lasam purtati de valuri. Visez sau e real? Ceva se intampla si nu stiu ce. De data asta cerul plateste. Valurile se calmeaza, vantul a incetat sa mai bata, muzica s-a oprit.

       Si ploaia isi incepe spectacolul. Taiati!

       Cei doi actori ies din mare, triumfatori. In aplauzele cerului, publicul este in picioare! Protagonistii se dezbraca de secrete se se-ntind pe nisipul auriu. Isi lasa trupurile sa se atinga unul de celalalt, isi dau toata pasiunea, toata credinta, toata dragostea.

       Cand regizorul spune “Sfarsit!”, actorii principali isi strang hainele si pleaca… tot in aplauzele cerului, sub picaturile de ploaie rece. Povestea a ajuns la sfarsit. Ploaia aduce noi dorinte celor doua inimi speriate si mandre. Amandoi incearca sa-si ia zborul!

Impact

Imi doresc sa nu ma caute, sa uite de sufletul meu, sa uite ca am fost persoana care l-a facut cel mai fericit si mi-as mai dorii ca si eu sa uit ca am iubit un barbat inaccesibil pentru mine. Hai sa uitam . Hai sa ne iertam, sa ne spalam pacatele . Sa fim ceea ce nu am fost niciodata: 2 straini .

M-am apucat sa fac ordine, ordine in ganduri. De parca voiam sa sterg orice urma, de oricare ar fi fost ea… de iubire, de minciuna. Asa am facut, am sters urmele. Chiar si amprentele mainilor sale le-am sters de pe corpul meu. In zadar, insa. A mai ramas o pata, pe care insa as fi putut sa o pastrez in taina pana in ultima secunda a vietii mele. A mai ramas o pata in adancul sufletului meu, pe care cu greu o voi putea scoate de acolo. Pozele cu noi le-am ars demult. Amintirile... amintirile nu vor disparea niciodata. Nici macar inlocuindu-le cu altele noi. Vor ramane vesnic lipite de acea pata, aproape ca niste siameze. In adancimea tuturor gandurilor ravasite si in imposibilitatea vreunei sperante, eu am gasit intotdeauna o cale de mijloc. Sunt constienta ca fiecare inceput are si un sfarsit, dar credeam de asemenea ca fiecare problema are si o rezolvare.

Sau poate gresesc ? Mi-ar fi de ajuns un raspuns sa pun capac tuturor nedumeririlor din mintea mea si sa las acea pata sa dispara pentru totdeauna.