Lumea mea

Am incercat tot ce mi-a stat in putinta. Am luptat, am castigat, mi-am dorit, am obtinut.

Am umblat pe meleaguri necunoscute incercand sa ating imposibilul, sa-mi creez o lume a mea, propriul scenariu cu proprii protagonisti. Am alergat de colo-colo cu scopul de a invata lucruri noi si de a le pune cap la cap, inaugurand un amalgam de cunostinte. Folositor, poate, mai tarziu l-am pastrat ca pe cea mai de pret comoara. Si iata-ma aici insirandu-mi ideile pe o bucata de hartie, negru pe alb, o mie de ganduri si idei despre aceasta lume necunoscuta. Lumea mea. Lume in care se pune pret pe bunatate, incredere si respect. Si ... rabdare. Sunt absolut sigura ca fara rabdare ar fi o lume pierduta. De ce sa ne grabim cand am putea sta si calcula inainte de a reactiona ?

« Graba strica treaba », nu ?

Si mai e ceva, o lume ca a mea nu accepta minciuna. De fapt, ea este de neconceput. O data ce ai fost mintit si ai aflat, automat iti pierzi si increderea si respectul fata de acel cineva.

Am reusit sa subliniez, sper, in cateva randuri propria mea viziune asupra unor elemente. Iar daca nu, ce-mi ramane de facut este sa cercetez in continuare, fiindca pana la urma « scopul vietii este o succesiune de scopuri ».

A trecut un an

A trecut un an… dar parc-a trecut o saptamana. Inca am in minte imaginea privirii tale, erai bun, poate prea bun pentru mine. Si te-am crezut, puneam pret pe orice ziceai si fiecare vorba a ta era de aur pentru mine. Si m-am lasat purtata de val, pentru prima oara. Nimic nu mai conta si parca ma schimbasem o data cu schimbarea asta din viata mea. Era ca intr-o poveste, dar fara sfarsit, asa credeam atunci. Un vis din care nu vroiam sa ma trezesc. O dorinta indeplinita, aceea de a te avea pe tine, un ideal atins. Erai al meu, numai al meu, asa credeam.

A trecut mult timp pana sa-mi dau seama ca de fapt purtai o masca, ce iti ascundea perfect caracterul inselator si nonsalant. Erai un actor, un foarte bun actor, unul care isi umbrea defectele prin minciuna si parsivitate.

Imi cereai sa fiu numai a ta, in timp ce tu zburai din floare in floare oricand aveai un moment de libertate. Ca o albina, intepai cu acul pe oricine iti iesea in cale si apoi plecai, fara sa te uiti in urma. Am fost a ta si te-am iubit, tu ai fost o greseala, greseala care a meritat.

Mi-a luat luni de zile sa cred ca am trecut peste si ca tu ai reusit sa te schimbi. Alte doua minciuni.. Nu am reusit nici acum sa dau uitarii ce a fost. Nu e vorba ca nu vreau, nu ma intelege gresit. Pur si simplu nu am putut. Sunt multe lucruri ce imi amintesc de tine, iar amintirile sunt cele mai grele arme. Am incercat sa te readuc inapoi, cu orice pret, eram constienta ca cine raneste o data, o face si a doua oara.

Dar cine ar fi crezut ca o dragoste ca asta poate sa distruga o inima atat de puternica? O inima care demult era de piatra...