Cine spune ca din ura nu naste iubire? Cine
spune ca din minciuna nu se naste adevar?
Sa traim oare intr-o lume in care dragostea nu este permisa? Sa traim oare
intr-o lume necivilizata, nepasatoare si plina de
absurditate? Traim intr-o lume in
care iubirea prinde aripi usor, iar totul in jurul ei prinde viata.
Eram pe o plaja goala. Eu cu tine. Si mai era si marea, acolo-n
departare. E apusul soarelui, iar noi ne plimbam prin nisipul fierbinte si
lasam marea sa ne atinga. Muzica se aude-n surdina, ca un ecou in vazduh. Soarele
ne zambeste satisfacut. Intram in mare. Stam imbratisati si ne lasam purtati de
valuri. Visez sau e real? Ceva se intampla si nu stiu ce. De data asta cerul plateste. Valurile se calmeaza, vantul
a incetat sa mai bata, muzica s-a oprit.
Si ploaia isi incepe spectacolul. Taiati!
Cei doi actori ies din mare, triumfatori. In aplauzele cerului, publicul este
in picioare! Protagonistii se dezbraca de secrete se se-ntind pe nisipul auriu.
Isi lasa trupurile sa se atinga unul de celalalt, isi dau toata pasiunea, toata
credinta, toata dragostea.
Cand regizorul spune “Sfarsit!”, actorii principali isi strang hainele si
pleaca… tot in aplauzele cerului, sub picaturile de ploaie rece. Povestea a
ajuns la sfarsit. Ploaia aduce noi dorinte celor doua inimi speriate si mandre.
Amandoi incearca sa-si ia zborul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu