A trecut un an…
dar parc-a trecut o saptamana. Inca am in minte imaginea privirii tale, erai
bun, poate prea bun pentru mine. Si te-am crezut, puneam pret pe orice ziceai
si fiecare vorba a ta era de aur pentru mine. Si m-am lasat purtata de val,
pentru prima oara. Nimic nu mai conta si parca ma schimbasem o data cu
schimbarea asta din viata mea. Era ca intr-o poveste, dar fara sfarsit, asa
credeam atunci. Un vis din care nu vroiam sa ma trezesc. O dorinta indeplinita,
aceea de a te avea pe tine, un ideal atins. Erai al meu, numai al meu, asa
credeam.
A trecut mult
timp pana sa-mi dau seama ca de fapt purtai o masca, ce iti ascundea perfect
caracterul inselator si nonsalant. Erai un actor, un foarte bun actor, unul
care isi umbrea defectele prin minciuna si parsivitate.
Imi cereai sa fiu
numai a ta, in timp ce tu zburai din floare in floare oricand aveai un moment
de libertate. Ca o albina, intepai cu acul pe oricine iti iesea in cale si apoi
plecai, fara sa te uiti in urma. Am fost a ta si te-am iubit, tu ai fost o
greseala, greseala care a meritat.
Mi-a luat luni de
zile sa cred ca am trecut peste si ca tu ai reusit sa te schimbi. Alte doua
minciuni.. Nu am reusit nici acum sa dau uitarii ce a fost. Nu e vorba ca nu
vreau, nu ma intelege gresit. Pur si simplu nu am putut. Sunt multe lucruri ce
imi amintesc de tine, iar amintirile sunt cele mai grele arme. Am incercat sa
te readuc inapoi, cu orice pret, eram constienta ca cine raneste o data, o face
si a doua oara.
Dar cine ar fi
crezut ca o dragoste ca asta poate sa distruga o inima atat de puternica? O
inima care demult era de piatra...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu